Drumeţii în jurul Cheilor Cibului

Pe lângă vizitarea satelor care compun comuna Almaşu Mare, a bisericilor , a colecţiei muzeale Achim Emilian, a vestigiilor exploatării miniere de la Haneş, foarte atractive în mare parte datorită peisajului sălbatic, sunt cheile din bazinul văii Geoagiu. Menţionăm că informaţiile au fost preluate din cartea “Chei şi defilee în Munţii Apuseni” a d-nului profesor Pompei Cocean.
De asemenea menţionăm că traseele de legătură între chei dintre ele pot fi găsite la secţiunea:Trasee turistice şi rutiere

Cheile din bazinul văii Geoagiu

Râul Geoagiu cu afluenţii săi Cibul, Ardeul şi Mada (Balşa), drenează colţii de sud-est al Munţilor Metaliferi, o regiune alcătuită dintr-un mozaic petrografic rar întâlnit. Flişului cretacic al stratelor de Bozeş (conglomerate, gresii, marne) i se asociază complexul ofiolitic şi o serie de masive calcaroase jurasice de o mai mare sau mai mica extensiune. Reţeaua fluviatilă care drenează Metaliferii se împarte în trei rîuri colectoare: Mureşul, la sud, CrişulAlb şi Arieşul la nord, râuri orientate aproximativ est-vest astfel că afluenţii lor se dispun, într-un număr apreciabil, pe direcţia nord-sud, cum este şi râul Geoagiu. Cele două masive calcaroase din bazinul sau au o forma lenticulară, cu axa mare dispusă pe direcţia est-vest, Pleaşa Ardeului (855 m)la nord şi Pleaşa Mare (712 m) la sud, afluenţii Geoagiului intersectându-le în unghi drept. Din traversarea lor s-au individualizat următoarele sectoare de chei: Cibului, Băcîiei, Glodului, Ardeului şi Madei. Aşezarea celor două masive faţă în faţă, la mica distanţă unul de altul, a permis văilor Cibului şi Ardeului să-şi sculpteze câte două sectoare de chei, ale Cibului şi Băcîiei pe valea Cibului; ale Glodului şi Ardeului pe valea Ardeului. Doar valea Madei, care prin dispoziţia sa vestică nu intersectează Pleaşa Ardeului, se mulţumeşte cu un singur sector de îngustare mai important, cel modelat în Pleaşa Mare, în amonte de localitatea Mada. Cum în literatura geografică întâlnim frecvent menţionate doar cheile Cibului şi Madei, riscul confuziilor este mare datorită existenţei de fapt a cinci sectoare de îngustare caracteristice; în consecinţă, precizarea denumirilor pentru fiecare sector în parte şi analiza lor independentă ni se pare mai mult decât necesară.

1. Cheile Cibului . Situate în partea de est a Culmii PleaşaArdeului, Cheile Cibului se desfăşoară pe 1,4 km lungime, aval de localitatea Cib (gospodării răzleţe aparţinînd acestei aşezări regăsim şi în perimetrul cheilor, în zonele de lărgire ale luncii).
Coborând clinele domoale ale vârfului Breaza, ce se înalţă în partea nordică a localităţii, şi traversând vatra locuită a Cibului - un sat alungit, cu textură răsfirată - rămâi surprins de brusca apariţie în peisaj a abrupturilor din Pleaşa Ardeului, adevărat meterez stâncos, care închide, spre sud, orizontul. Spre vârful crestei golaşe calcarul radiază cu dezinvoltură, roca vie apărând la suprafaţă pe mari întinderi, iar spinările ei ascuţite seamănă unor contraforturi sortite a înfrunta perenitatea. Doar firul văii, direct implicat în geneza acestor forme atât de diverse ca înfăţişare, şerpuieşte prin meandre de rocă, călătorind spre avale. Abrupturile definesc măreţia acestor chei, ele înmagazinează în verticalitatea lor o atracţie greu estimabilă. Nişele şi intrările de peşteră, deschise peste tot unde apa a avut posibilitatea să pătrundă în măruntaiele pietrei, ne fac semne dintr-un ochi misterios. Doar grohotişurile, prin curgerea lor lentă, dezmint impresia de veşnicie, de durabilitate. Cariul vremii, slujindu-se de colţii apei, dezmembrează structurile cele mai trainice. Dar şi căderile au măreţia lor, iar piatra munţilor ştie cum să piardă - cu grandoare şi demnitate.
Formarea cheilor a urmat o cale simplă. Pârâul Cibului îşi adună izvoarele de pe versantul sudic al vârfului Breaza, alcătuit din strate aparţinând flişului cretacic. Meandrând, el se îndreaptă spre sud, unde decopertează în albie, prin adâncire, calcarele din actuala culme Pleaşa Ardeului. Nerenunţând, în momentul intersectării acestor roci dure la traseul sau, el a generat, prin epigeneză, cheile menţionate. Ca şi în alte cazuri, calcarele prin structura lor intimă, au încetinit procesul de coborâre al patului văii, jucând rolul nivelului de bază de origine litologică. în amonte, pe seama gresiilor şi marnelor cretacice, s-a conturat un veritabil bazinet depresionar în vatra căruia este cantonată localitatea Cib. Ruptura de pantă din zona cheilor este trădată în relief de existenţa a numeroase repezişuri, localizate în sectoarele median şi inferior. Morfologia îngustării relevă o desfăşurare a străpungerii sub forma unei pâlnii cu deschiderea spre avale, cei doi versanţi îndepărtându-se treptat şi pierzând din verticalitate şi înălţime. în plan superior, valea rămâne largă, pereţii depărtaţi. Ea este străjuită de câteva abrupturi impresionante, cum ar fi Dealul Corbului (662 m) şi Cepturarul, pe stînga, Piatra Ceretului, Piatra Mijlocie şi Vînătarea pe partea dreaptă. La baza lor se remarcă o treapta asemănătoare unei terase, parazitată de glacisuri. Declivitatea redusă şi solidificarea intensă au facilitat instalarea pe podul ei a unor gospodarii prospere. Râul şi-a continuat însă aprofundarea pe verticală modelându-si o noua cheie la nivel inferior, mai îngustă şi mai salbatecă.
Morfologia de detaliu a versanţilor scoate în evidenţă bogăţia formelor de coroziune-eroziune (lapiezuri, nişe, surplombe, piscuri de forma piramidala, poliţe structurale) sau de dezagregare fizică (fisuri şi grohotişuri). Remarcabile sânt, prin desfăşurarea spaţială şi varietatea tipurilor genetice lapiezurile din Piatra Ceretului şi de pe versantul sudic al crestei Vânătarea, după cum abrupturile din Piatra Mijlocie şi Piatra Corbului domină relieful limitrof cu autoritate. Valea Presurii confluează cu Cibul în perimetrul cheilor. în coasta versantului stâng, unde are loc această confluentă, ea şi-a sculptat propriul său sector de chei, care, deşi liliputane, sporesc fragmentarea şi, implicit, spectaculozitatea reliefului. Se poate deci concluziona că râul Cibului a dus, prin evoluţia sa la apariţia unei forme de relief majore, cu un stadiu primar ajuns la maturitate şi unul secundar în plină afirmare.
Dinspre culoarul Mureşului accesul la chei este lesnicios. Punctul de plecare îl reprezintă halta CFR Geoagiu (şoseaua E 60 trecând prin imediata apropiere a haltei respective). De aici până la Băcâia,( de fapt la fabrica de îmbuteliere ) pe o distanţă de 18 km, drumul este asfaltat. în continuare, un drum de ţară urca prin chei, până la chei (circa 4 km). A doua cale de acces se desprinde la kilometrul 6 din şoseaua nemodernizată Zlatna - Almaşul Mare, la crucea din Plai şi coboară, însoţind firul văii Cibului până la chei (1 oră şi 15 minute de mers).

2. Cheile Bacâiei Aval de Cheile Cibului, într-o fâşie de marne şi gresii cretacice, valea se lărgeşte, caracterul de cheie dispare, relieful îşi atenuează declivitatea şi asperităţile. Un antract, desigur, între două acte, o sincopă peisagistică având rol de-a separa cele două sectoare de chei modelate în lunga sa evoluţie de către Cib. Dar, fâşia tampon nu măsoară decât un kilometru, ea extinzându-se până la intrarea, dinspre amonte, în Cheile Băcâiei. Atractivitatea acestui sector de îngustare izvorăşte din sentimentul de austeritate şi măreţie pe care ţi-l insuflă străbaterea lor. Drumul, ce se strecoară, paralel cu Cibul, printre cei doi pereţi, departe de a le afecta intimitatea, aduce o nota de accesibilitate, stimulând privirilor dorinţa de a rămâne şi rătăci de pe un versant pe altul, de a căuta suportul material, deseori greu de decelat, al arborilor cocoţaţi pe cornişele stâncoase.
Aval de chei, şi de localitatea Băcâia, la contactul dintre calcare şi necarstificabil, apar apele minerale. Geneza şi evoluţia cheilor Băcâiei sunt întru totul asemănătoare cu cea a sectorului din amonte. Epigeneza rămâne astfel un fenomen aproape generalizant pentru formele de străpungere hidrogeologică din Munţii Metaliferi. Morfologic, cheile păstrează caractere similare sectorului din amonte, deşi versanţii lor se apropie mai mult determinând apariţia unui profil transversal în ,,V" ascuţit. De asemenea, treapta morfologică sub forma de terasă nu este prezentă, cheia fiind unitară pe întreaga suprafaţă verticală de desfăşurare a versanţilor. Fragmentarea acestora este şi mai redusă. Comparând acest parametru al sectoarelor de chei din Pleaşa Ardeului şi al celor din Masivul Pleaşa Mare, se observă că la cele din prima grupă relieful de dezagregare şi alterare este mult mai larg răspândit, în vreme ce versanţii cheilor sculptate în Pleaşa Mare au o desfăşurare unitară, cu un indice mai scăzut de fragmentare. Cauza se ascunde în caracteristicile litologice şi structurale ale calcarelor, litoclazarea şi textura spunându-şi cuvântul în ceea ce priveşte ritmul impus denudării. Lungimea sectorului de chei atinge 600 m. în amonte, versanţii încătuşează valea. Cele două vârfuri, Curăturii, pe versantul drept, şi Alacul, pe cel stâng, se înalţă semeţe deasupra câtorva cornişe prelungi, lipsite de vegetaţie. Peste tot se ivesc lapiezuri şi grohotişuri, precum şi o serie de arcade şi guri de peşteră. Vegetaţia este răspândită doar în partea superioară a versanţilor sub forma unor căciuli stufoase. Pentru a vizita acestei chei este suficient să urmăm drumul descris anterior, dinspre Geoagiu - Bozeş, până amonte de localitatea Băcâia, unde se află cheile, sau să continuăm drumul aval de cheile Cibului (în cazul când am venit în zonă dinspre Zlatna - Almaşu Mare) cu încă 1,5 km, până intrăm de asemenea în interiorul îngustării Băcâiei.

3. Cheile Glodului Cine urcă, pe poteci şerpuitoare, pornite din chiar inima Cheilor Cibului, spre vârful crestei Pleaşa Ardeului, în intenţia de a o străbate de la est la vest, are surpriza ca, după nici 2 km, să sosească deasupra altui sector de chei. O nouă străpungere hidrografică fragmentează aşadar culmea Ardeului, compartimentând-o în trei blocuri delimitate de abrupturi impunătoare. Este cea datorată pârâului Ardeului, care după ce-şi consolidează bazinul de recepţie pe necarstificabil, intră în calcare generând o îngustare ce impresionează privitorul prin sălbăticia ei. Deşi cheile sânt situate în mijlocul unei zone puternic umanizate, ele au devenit, prin inaccesibilitate, un areal puţin străbătut şi cunoscut din punct de vedere turistic. Doar cei pasionaţi se încumetă să înfrunte repezişurile şi bulboanele albiei, sau alpiniştii dornici de a le escalada abrupturile. Oferta atractivă a acestor chei nu este cu nimic mai prejos decât cea a suratelor sale din apropiere sau de aiurea, cu atât mai mult cu cât poduri naturale, cum este cel din coasta Masivului Cetăţeaua, nu se întâlnesc la tot pasul.
La originea acestor chei stă tot epigeneza. Dar, spre deosebire de Cheile Cibului, unde maturitatea văii este elocventă, în Cheile Glodului (topic adoptat după cel al localităţii din amonte) relieful prezintă mai degrabă semnele unei tinereţi evidente. Profilul transversal al văii reliefează un talveg extrem, de îngust, care ocupă, pe mari porţiuni, întreaga albie, ceea ce face accesul dificil dintr-o parte în alta a îngustării morfologice. Declivitatea versanţilor rămâne accentuată, iar procesele de modelare mult mai active. şi Cheile Glodului posedă, în profilul longitudinal al văii Ardeului, un sector cu ruptură de pantă, determinată de acţiunea eroziunii selective, calcarele opunând o rezistenţă sporită agentului modelator. Abrupturile versanţilor şi, în primul rând, cel al vârfului Cetăţeaua, de pe versantul drept, pun în prim plan, la partea lor superioară, o salbă de piscuri piramidale, despărţite de ogaşe adânci. Tot în aria acestui versant apare un frumos pod natural a cărui deschidere subterană este înţesată de o parte şi alta, de o abundentă vegetaţie arborescentă. Avem de-a face desigur, cu o relicvă morfologică endocarstică, râul care a sculptat acest sector de peşteră de versant, părăsind-o şi adâncindu-se, alături, în condiţii subaeriene.
Singurul drum de acces care ne apropie cel mai mult de aceste chei rămâne şoseaua Geoagiu - Balşa, prin localitatea Ardeu. Din centrul aşezării menţionate, de lângă magazinul universal, se ramifică, spre dreapta un drum de ţară ce urcă până la ultima gospodărie edificată în preajma intrării în chei (2 km). De aici în amonte, pe firul apei, totul iese de sub incidenţa omului, natura îşi este propria stăpână. Firul văii, însoţit acum de un marcaj turistic asemenea firului legendar al Ariadnei, se strecoară totuşi, încătuşat în largi meandre. Cheile pot fi abordate şi din amonte spre avale, pornind din localitatea Glod, dificultăţile rămânând însă aceleaşi.

4. Cheile Ardeului. în despicătura spectaculoasa desfăşurată aval de localitatea Ardeu, unde ,,atracţia" exercitată de calcarele intens litoclazate asupra apelor este mai ilustrativă ca oriunde, râul Ardeu, la fel de viguros ca Cibul, parcurge cel de-al doilea sector de chei ale sale, lung de 500 m. în ciuda dimensiunilor modeste, forma afirmă cu detaşare particularităţi de geneză şi evoluţie inedite, cu totul diferite în comparaţie cu tronsoanele de îngustări învecinate. Ele transpar din îngustimea deosebită a profilului transversal, desfăşurat sub forma unui ,,U" cu braţele foarte strânse, astfel ca la etaj, când debitul apei atinge valori extrem de reduse ea reuşeşte totuşi să ude întreaga albie a văii. Pereţii care o străjuiesc sunt verticali, cel drept, cu o înălţime de circa 200 m, în vreme ce versantul stâng are o desfăşurare mult mai redusă. în plan, cheile apar sub înfăţişarea unei potcoave cu convexitatea orientată către versantul drept, al vârfului Cornet, iar concavitatea spre cel stâng, al Masivului Cetăţuia.
Deşi au dimensiuni reduse, atractivitatea cheilor Ardeului este invers proporţionată cu desfăşurarea lor, adică deosebită. Se detaşează, încă de la prima privire îndreptată asupra reliefului lor, cuveta versantului drept, abruptă şi înaltă, foarte înaltă, cu numeroase cornişe şi surplombe. La baza sa se deschide intrarea somptuoasă a peşterii Coapta Sârbilor (51 m lungime), mascată însă de o perdea densă de arbori. Deşi mult mai scund, versantul stâng, Dealul Cetăţuia, oferă un inedit punct de belvedere asupra întregului arc dăltuit în piatră de apele văii Ardeului. Cariera implantată pe muchia risca să transforme Cheile Ardeului într-un obiectiv total compromis pentru turism, să-i afecteze iremediabil resursele atractive, însă a fost oprită din cauza descoperirilor arheologice.
Geneza şi evoluţia acestor chei se diferenţiază faţă de celelalte patru sectoare din bazinul văii Geoagiu, fiind mult mai complexe, mai interesante. Astfel, o lungă perioadă de timp, valea Ardeului a evoluat la contactul dintre calcare şi necarstificabilul cretacic, mult mai uşor denudabil, adâncindu-se în consecinţă şi având caractere de asimetric evidentă: versantul drept, calcaros, mai abrupt, iar cel stâng mult mai domol, mai atenuat ca declivitate. La nivelul înşeuării situate în partea estică a cheilor, prin care trece actualmente şoseaua spre Balşa, are loc captarea subterană a râului, probabil datorită unor litoclaze interceptate în versant. Abia în acest moment începe istoria morfogenetică a cheilor pe care le admirăm noi astăzi. Odată captat, râul şi-a lărgit şi adâncit canalul de drenaj, generând o peşteră al cărei tavan, denudat de la suprafaţă, prin eroziunea de versant, şi subminat în subteran prin coroziune remontantă, s-a prăbuşit, formându-se tronsonul de chei. în sprijinul acestei opinii vin cîteva elemente morfologice ilustrative, şi anume:
- existenţa unei linii a paleoversantului care, pornind din vârful Masivului Cornet, se continuă şi pe versantul estic al Masivului Cetăţuia. Ea a fost întreruptă, evident, de o prăbuşire, în zona deschiderii cheii;
- verticalitatea celor doi pereţi şi existenţa numeroaselor surplombe atestă o modelare gravitaţională intensă a versanţilor, nedesăvârşită nici astăzi; fapt ce susţine tinereţea sectorului de chei şi prezenţa prăbuşirilor care au generat abrupturi;
- geneza înşeuării amintite printr-un proces de meandrare trebuie exclusă, deşi Dealul Cetăţuia are multe din atributele popinelor de meandru, datorită energiei sale mari de relief şi diferenţierii existente în ceea ce priveşte rezistenţa la denudare a celor două tipuri de roci aflate în contact. Este de la sine înţeles că, în absenţa unor litoclaze majore, care au captat şi direcţionat curgerea de suprafaţă în subteran, râul ar fi continuat să se adâncească la zona de contact sau pe seama rocilor necalcaroase, mai prielnice denudării.
Cheile Ardeului reprezintă aşadar un exemplu unic, ilustrativ, pentru predilecţia apelor de a-şi croi drum de scurgere prin calcare, chiar şi atunci când au la dispoziţie roci mult mai puţin rezistente la eroziune, cum au fost cele din cazul de faţă.
Ele pot fi vizitate pornind din şoseaua Geoagiu - Balşa, respectiv din înşeuarea Dealului Cetăţuia, unde, după circa 200 m de la şosea, coborâm firul apei, pe care-1 putem urma spre amonte sau avale, dintr-un capăt în altul al cheilor. Deoarece, chiar şi la debite foarte mici ale râului, întreaga albie este inundată, străbaterea cheilor presupune, inevitabil, trecerea prin apa.

5. Cheile Madei Dacă ar fi să alegem un final potrivit pentru periplul nostru prin zona carstică din bazinul văii Geoagiu, cred că ar putea proveni din vizitarea Cheilor Madei, adică a îngustării situată în extremitatea vestică a Culmii Pleaşa Mare (712 m). Importanţa peisagistică a ferestruirii în cauză rezultă din particularităţile sale morfogenetice şi fizionomice inedite, din desfăşurarea sa spaţială, care întrece, atât în lungime (2,5 km), cât şi prin energia de relief a versanţilor (300 m) pe toate celelalte.
In literatura de specialitate cheile sânt cunoscute sub trei denumiri şi anume: Cheile Geoagiului (topic preluat de la valea Geoagiu), Cheile Balşei (de la localitatea Balşa, dar şi de la topicul văii Balşei) şi Cheile Madei. Considerăm ca cea mai potrivită ultima denumire, nu fiindcă este cea mai eufonică, ci şi pentru faptul că, într-o abordare din aval spre amonte, localitatea Mada este cel mai apropiat avanpost, întinzându-şi vatra până în chei. Dimpotrivă, aşezarea Balşa se află situată la 3 km de intrarea lor, înspre amonte. Cât priveşte topicul de Cheile Geoagiului, utilizarea lui poate naştere la confuzii, toate celelalte sectoare de chei analizate fiind situate bazinul hidrografic al acestei văi, numită astfel, în toponimia locală, după confluenţele de la Bozeş, deci aval de localitatea Mada şi de cheile respective. Pitorescul Cheilor Madei poate satisface, în general, cererea turistică locală, bineînţeles, în condiţiile amenajării unor poteci de acces care să străbată de la un capăt la altul (în perioadele cu debite crescute vizitarea actuală este imposibilă, datorită inundării întregii albii). Versanţii abrupţi, morfologia mozaicată a acestora, lupta vegetaţiei de a popula pantele stâncoase, marmitele albiei, toate conlucrează în a da farmec acestei îngustări. Circuitul turistic al cheilor este incomplet dacă nu cuprinde în limitele lui şi scurtul sector de chei al pârîului Roşiei, precum şi vârful teşit al Cornetului, de unde se deschide o vastă panorama spre cele patru puncte cardinale ale Metaliferilor.
Morfogeneza Cheilor Madei nu se îndepărtează cu nimic de tiparul atât de cunoscut al cheilor epigenetice sculptate în masivele calcaroase deşumate de sub cuvertura necarstificabilului. în acest caz, valea Balşei, menţinut multă vreme la nivelul superior al vârfului Cornet, pe care l-a retezat în cel mai propriu sens al cuvântului, aplatizarea sa ieşind pregnant în evidenţă. Ulterior, ea şi-a fixat cursul în calcare, în zonele de maxima litoclazare, primind o direcţie de drenaj orientata spre sud-est, pe care a urmat-o cu îndărătnicie până azi. Rezultatul este un sector supraimpus de chei veritabile. în morfologia de detaliu a celor doi versanţi abundă abrupturile, nişele, lapiezurile şi grohotişurile. Cheile nu au albie majoră, oglinda apei extinzîndu-se frecvent între un perete şi altul. Pentru a le străbate trebuie aşteptat etiajul sau să fii echipat cu tot ceea ce reclamă depăşirea numeroaselor bulboane, Prezenţa viperelor, ce împânzesc suprafeţele stâncoase expuse insolaţiei, impun precauţii în plus.
La intrarea în chei, dinspre amonte, valea Balşei primeşte ca afluent pe partea dreaptă, firavul pârâu al Roşiei. Un organism torenţial care s-a grefat la marginea nordică a Masivului Cornet, în evoluţia sa, la contactul dintre calcare şi fliş, a intersectat o apofiză a masivului pe care n-a ezitat să o despice, croindu-şi astfel un mic sector de chei proprii, desigur, mult eclipsate dimensional de cele ale râului colector, dar, concluziile sânt aceleaşi: calcarele atrag reţeaua hidrografică, oricare ar fi mărimea ei, o încătuşează şi poate de aceea, o conservă. De curând s-a deschis şi o zonă dedicată iubitorilor alpinismului şi escaladei sportive pe versantul drept al cheilor. Pentru detalii accesaţi www.amunteanu.go.ro.
In Cheile Madei ne conduce drumul care porneşte din halta CFR Geoagiu cu destinaţia Mada (17 km) sau ramificaţia acestuia prin Ardeu, către Balsa, de unde cheile pot fi abordate în sens invers, adică de la capătul din amonte spre avale, distanţa între şosea şi intrarea în chei fiind de 350-400 m.

Ţinând seama de prezenţa în bazinul văii Geoagiu a staţiunii balneo-climaterice Geoagiu-Băi, cu ape termale folosite în tratamentul diverselor afecţiuni încă de pe vremea românilor (cunoscutele Thermae Dodonae) staţiune cu numeroase baze de cazare (hoteluri, vile, căsuţe) şi cu o circulaţie turistică intensă, cele cinci sectoare de chei descrise pot deveni obiective turistice care să mărească oferta de atractivitate a staţiunii în sine. Deoarece poziţia lor în teritoriu este mai mult decât favorabilă (distanţele până la oricare din cheile menţionate nedepăşind 20 km, fără obstacole naturale deosebite), aceste chei trebuie avute în vedere şi integrate armonios într-o exploatare turistică organizată şi eficientă. Pentru ca cei peste 30.000 de turişti câţi se tratează anual în staţiunea Geoagiu-Băi să poată vizita aceste chei în condiţii propice recreerii şi destinderii, se impune asfaltarea şoselei dintre Băcâia şi Cib (4 km), dintre Bozeş şi Mada (circa 7 km), precum şi amenajarea acelor sectoare din chei unde accesul este mai dificil.